Cea mai scurtă zi...zice Dan

Imi amintesc de lucrarile din scoala generala. Acolo toate aveau o tema data, pe marginea careia trebuia sa dezvolti. Si, ce titlu mai bun sa gasesti decat insasi numele subiectului expunerii. „Cum mi-am petrecut eu vacanta”, „Cainele meu”, „Familia mea”, „Ce as vrea sa ma fac(k)”. Tot asa gasesc de cuviinta sa imi intitulez post-ul acesta „Cea mai scurta zi”.
Scurt si la obiect, without further ado.
Miercuri, 18 aprilie. Zi frumoasa de primavara. Asa cum ii sade bine gospodarului care rastoarna buturuga mare pentru ca moare de grija prostului pentru care munca e lant de argint, m-am trezit de dimineata si departe am ajuns. Cum sunt un calator inascut, nu ma dau niciodata in laturi de la deplasari. Si uite ca aparuse una noua. Obiectivul: Cetatea lui Bucur. Nimic entuziasmant pana aici, pentru ca mai facusem drumul de 400 km dus, 400 intors de vreo cateva zeci de ori inainte (si nu, nu sunt ala cu vesta reflectorizanta si casti mari pe urechi care alearga de la Is la Buc pe jos...cu toate ca incep sa seman cu el). Dar ceva era schimbat. Ceva radical. Compania de pe tren. De regula erau, dupa cum urmeaza: compartiment de cls I- Primul tip: om in varsta, fost lucrator la CFR, actualmente pensionar, beneficiar de cupoane gratuite la cls I, care miroase a naftalina iarna si a sapun de lesie vara (asta daca ai noroc si nu miroase a nespalat); ia somn la Nicolina, se trezeste odihnit la Basarab (pt cei care nu stiu, basarab e cu 700 de metri inainte de Gara de Nord); Al doilea tip: 2-3 angajati actuali ai CFR, beneficiari de autorizatie CFR (spre deosebire de cupoane, autorizatia iti permite calatorii nelimitate) ; acestia de regula umbla in pereche (ca sa nu spun cuplu), au cu ei un diplomat trapezoidal din material moale, se fac ca citesc ceva din hariile din el, dupa care iau somn pe la Vaslui(2-0) si se trezesc la Ploiesti. Al treilea tip: om de afaceri, de la o companie mica spre medie (de-aia nu are masinacare sa-l duca), imbracat de regula la pantaloni la dunga si camasa, fara sacou, are diplomat din material dur, si dreptunghiular; nu se uita prin continutul sau, in care are de regula oua fierte si ce i-a mai dat nevasta; bea bere la doza; ia somn pe la Barlad si se trezeste dupa Buzau. Al patrulea tip: tanar, pe la 20-25 de ani, copil de ceferist, beneficiar de cupoane reducere 100%, are cu el un rucsac plin: bluza de schimb, deodorant, eventual carti de pe la facultate, incarcator de telefon (daca petrece mai mult de 24h la bucuresti). Se imbraca in blugi si adidasi (partea de sus a imbracamintei variaza functie de anotimp...partea de jos e cvasi-neschimbata). Mananca putin si de regula covrigei, cornuri si alte rahaturi asemanatoare. Bea apa minerala. Are castile pe urechi (telefon sau mp3 player). De la Iasi la Vaslui (2-0) citeste ceva de prin cartile alea sau din ziarele/revistele luate. Ia somn de la Barlad la Tecuci, se trezeste, adoarme iar dupa tecuci, se trezeste in Ramnicu Sarat, adoarme la buzau, se trezeste intre Ploiesti si Bucuresti. Majoritatea dintre ei sunt fumatori. Fumeaza oricand are ocazia (cand opreste trenul in statii sa fiu mai precis). Merg la buda de maxim doua ori (cu toate ca bea cam 2 litri de apa minerala). Pleaca obosit, ajunge amortit (din cauza ca doarme putin si prost pe tren).
(Sa se inteleaga clar ca asta e la clasa I...de cei de la a II-a nu pot sa povestesc, trebuie sa imi gasesc timp sa si mor in viata asta)
Revenind. Ceva era schimbat. Compania de tren. De data asta niciunul nu era vreunul din primele 3 categorii. Ci numai din a patra. Ganditi-va, un compartiment intreg de-ai mei. Ce poate fi mai bun? Oameni ca tine, toti dornici sa iasa din rutina si sa spend some quality time. In ordine alfabetica a numelui de familie, Ana, Mihaela, Andrei, Nicu, cu stima, subsemnatul si Ali. Toti unul si unul.
Ultimii 5 sunt echipa Replay. Ana, pe care o asteptam cu bucurie si la faza finala a Olimpiadelor, a fost pentru aceasta calatorie acea scanteie care impingea discutiile si actiunile un pas mai departe, avand grija ca ideile ei sa fie auzite inclusiv in vagoanele alaturate. Ceilalti 5...ne stiti deja.
Curios e ca nici nu am inceput povestea.
Asadar. Miercuri, ora 8. Dupa 5 ore de somn, trezirea la 8 dimineata. Soare, cer deschis, vant slab de la est, umiditate scazuta. Drum piata unirii – regionala CFR iasi. O intalnire placuta cu mama de la care sustrag niste bani ca sa ma tund (ciudat e ca de cand sunt angajat am mai multe datorii decat inainte. Astia imi pun ceva otravitor in salariu...). Imi iau la revedere de la mama care imi ureaza, grijulie ca intotdeauna, drum bun si multa bafta la bucuresti. Apoi o intalnire, si ea placuta, cu frizerita. Ea ma scapa atat de parul excedentar din cap cat si de 100 de mii. Revenire in Piata Unirii. Vorbit cu tata, il anunt ca plec in noaptea asta la Bucuresti, urarile de rigoare. Schimbat hainele, plecat in oras in interes de scoala. Terminat asta, apoi iar in piata unirii. Pus cursul in mapa, casti in urechi si... la Copou birjar, la Copou...Urcat 7 etaje in cladirea in care facem temporar seminariile (fivar renovarea sa va fie). Doua ore de seminar stresante in asteptarea unui partial deja dat dar care trebuie repetat. Nu intrebati de ce. Nu dau partialul, miercurea viitoare tocmai, cand mai am deja planificat altul, cel de la penal. O placere... La ora doua, noi care eram trei cincimi din Replay prezenti la seminarul de la 12, de indreptam catre universitate unde trebuie sa ne intalnim cu celelalte doua cincimi. Pe drum ma intalnesc cu Creata (care chiar acum mi-a dat mesaj pe mess si careia, din motive de confidentialitate nu ii dezvalui numele adevarat..are multe interdictii din partea cuiva) pe care o salut,din pacate, in graba pentru ca trebuia sa ajungem repede la agentia cfr.
Ajungem si la Nicu, care era in lipsa de timp, asa ca abanii si cupoanele lui de reducere au ramas la mine, sa-i iau bilet. La agentie asteptam sa mai vina si Mihaela, doar vrem cu totii loc in acelasi compartiment, nu ? Apare o dilema...cat e reducerea la Rapid? 50%, mai mult, mai putin? Ali se duce sa intrebe. La intrare, surpriza !Ana ! Tocmai ce isi luase bilet pentru acelasi tren cu care mergeam si noi. Clar, zicem noi, umplem un compartiment intreg si distractia va fi ca la ea acasa ! Hai sa luam biletele cu totii. In acel moment, un anumit membru al echipei, nu spun care (Ali) realizeaza ca nu are viza pe anul universitar aplicata pe legitimatie. Ce inseamna asta? Un drum pentru el pana la secretariatul facultatii. Cat timp e el plecat, restul echipei in format largit deapana amintiri mai vechi si mai noi. Minutele se scurg repede, asa ca acel membru, nu spun care (Ali), care a uitat sa isi vizeze legitimatia, se intoarce. Luam biletele, iesim afara, stam putin in parc. Ne despartim. Doar pentru putin timp insa. Unul dintre membri, stiti voi care, se duce acasa sa doarma si sa manance, doua isi continua programul prestabilit, in timp ce eu si Andrei ne indreptam catre facultate, unde avem seminar cu judecatoarea noastra preferata....NOT!!! Inca doua ore din cele ramase pana la plecare.
Se termina si seminarul, eu si Andrei fuga spre casele lor. Pregatesc bagajul, fac o baie, incerc sa-mi organizez in minte plecarea ca sa nu uit ceva. Se face ora 8. Ora la care trebuia sa fie reuniunea generala la mine acasa pentru a pregati ultimele detalii si pt a face o recapitulare a proiectului. 8:05. singur. 8:10 singur. 8:20 singur. 8:30: suna interfonul: „Nicu!”. Urca Nicu, ma admira cum o dau cu 7-0 intr-un meci la fifa2007, vine si Andrei. Apoi Ali si Mihaela. Se facuse deja ora 9. Incep discutiile, insa nici pe aproape nu se ajunge la motivul pentru care ne adunasem: recapitularea proiectului. Se mai joaca un fifa, se fac cateva poze, doua-trei glume.... Si ceasul arata 11. Pentru a ajuta agricultura, mama natura a hotarat ca era o seara potrivita pentru o ploaie. Asa ca ne-am vazut obligati sa ne suim in doua taxiuri. Chiar.. incap 5 oameni plus soferul intr-un logan/cielo? Noi n-am incercat. Desi am auzit ca e posibil 10 oameni intr-o mazda 6. Taxiul 40.000 (4 lei, sa fiu mai modern). O nimica toata, avand in vedere ca ne-a scutit de ploaia de afara. Plus ca a aflat si soferul ce are loc joi la bucuresti; parea pasionat de subiect. De-aia nu a zis nimic tot drumul, altfel nu imi explic. Ne despartim cateva momente ca sa ne ducem sa cumparam cele trebuincioase drumului. Imi iau apa, covrigei, bake rolls...traiesc sanatos, nu ? Pentru cateva momente, companionul meu la cumparaturi uita ca se gaseste in gara in care „aterizeaza” VIP-urile din Podu Iloaiei, Letcani, Budai, Bogonos si alte localitati nu mai putin celebre, si cere vanzatoarei Dunhill FineCut. Desigur ca aceasta nu-i poate oferi un produs atat de murdar si neapreciat de catre clientii ei neobisnuiti. Zicea in gandul ei : „Ar trebui si el sa se adapteze la trend, sa go with the flow: Monte Carlo, Snagov (se mai fac oare?), Plai, Plugarul....”. Renunta si ii zice simplu ca : „Nu am, ba!”. Intre timp ma suna Ana, pe care o asigur ca suntem in gara si ca ajungem in doua minute la tren, sa nu creada ca i-am tras tapa si nu mai mergem. Revenim pe peron, unde trebuia sa ne vedem cu Ali si Mihaela care plecasera si ei la shopping. Minutele trec. Timpul se distorsioneaza. Ne uitam pe cer si ni se pare ca vedem cum pasarile se opresc dion zbor. Lumina isi reduce viteza de deplasare. Oamenii vorbesc si se misca in slow motion. Tacere. Liniste. Hyperionul plange de durerea absolutizarii timpului. Gata. Clipa a devenit vesnicie. Si se aude: „ Unde **** mea sunt astia? Pleaca trenul si ei nu vin”. Probabil a fost cea mai lunga sesiune de cumparaturi pe care a vazut-o gara iasi. Renunt sa-i mai astept EU pe EI si ma duc catre Ana, care ma astepta EA pe MINE din cauza ca ii asteptam eu pe ei. Lantul slabiciunilor, sa ne traiesti nene Iancule. Ana se distinge de la distanta celor 7 vagoane dintre mine si ea. Din toata multimea de oameni dintre mine si ea, Ana era singura imbracata. Si sa nu se inteleaga ca restul erau ca la o spirala a MISA, ci doar ca hainele lor erau nule. Gri, negru, negru inchis, gri deschis, gri spre negru, negru cu tenta de gri, gri petrol, gri murdar, gri curat, gri absolut. Am uitat sa zic „gri”? Aaaa, da, si gri. Presupun ca griul e usor de spalat. Poti sa-l bagi si la albe si la colorate. Si nu se vede cand e murdar. Ana adopta o tenta newyorkeza, cu haina de piele crem si bluza verde (culorile erau mai nuantate si bine asortate, dar nu stiu denumirea culorilor...in afara de lila , alta culoare intermediara nu cunosc). O salut pe Ana, fac cunostinta cu Mihai, prietenul ei, si stam la o parola cat timp ii asteptam pe restul. Sosesc si ei, facem prezentarile de rigoare. Se apropie ora plecarii trenului, asa ca ne urcam. Aranjam meticulosi lucrurile luate cu noi, mai ales Nicu, cel mai impovarat dintre noi. Avea 80 de kg de bagaje. Pe el. O ultima privire aruncata in gara pe care aveam s-o vedem peste 24 de ore. Nasul fluiera. Mecanicul trage goarna. La revedere Iasi !...va urma...:)